duminică, 16 noiembrie 2008

Actele şi demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiei de traducător

În conformitate cu datele iferite de Ministerul Justiţiei, actele şi demersurile necesare pentru a obţine autorizarea traducătorilor şi interpreţilor sunt următoarele:
1. Actele necesare pentru autorizarea interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penala, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti, în condiţiile Legii 178/1997 cu modificările şi completările ulterioare şi de Regulamentul de aplicare a Legii aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1054/2005.

Cerere semnată şi datată de către solicitant , se adresează ministrului justiţiei şi va avea următorul conţinut: numele şi prenumele, domiciliul complet, numărul de telefon, menţiunea că este cetăţean român sau cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European precum şi limba/limbile pentru care solicită să fie autorizat ca traducător şi interpret.

Cererea va fi însoţită de următoarele acte şi taxe :

I.a.- copia legalizată a diplomei de licenţă sau echivalentă din care să rezulte specializarea în limba sau limbile străine pentru care solicită autorizarea ;
sau
I.b.- copia legalizată a diplomei de licenţă care atestă că a absolvit un institut de învăţământ superior în limba străină pentru care solicită autorizarea;
sau
I.c.- copia legalizată a diplomei de bacalaureat ori echivalentă din care rezultă că a absolvit un liceu cu predare în limba străină sau în limba minorităţilor naţionale pentru care solicită autorizarea;
sau
I.d.- copia legalizată a atestatului de traducător eliberat de Ministerul Culturii şi Cultelor în specialitatea ştiinţe juridice, din limba română în limba străină pentru care solicită autorizarea şi din limba străină în limba română;
II. certificat de cazier judiciar ( valabil 6 luni de la primire şi numai în scopul pentru care a fost eliberat, potrivit art.21 alin.(2) din Legea 290/2004 modificată) ;
III.copie xerox a buletinului de identitate/cărţii de identitate/ paşaportului.
IV.copia xerox a carnetului de identitate/legitimaţiei provizorii (pentru cetăţeanul străin stabilit în România);
V.copia xerox a certificatului de naştere/traducerii legalizate a acestuia în limba română.
VI. copia xerox a certificatului de căsătorie/traducerii legalizate a acestuia în limba română, dacă este cazul;
VII. recomandare privind buna reputaţie profesională şi socială eliberată de o instituţie cu care a colaborat sau de un cadru universitar;
VIII. declaraţie , pe proprie răspundere, din care rezultă că are capacitate deplină de exerciţiu, semnată şi datată;

Model declaraţie:
Subsemnatul (a) _____________________ domiciliat în _____________
str.______________ nr._____ bl._____, sc.____ ap._____ jud./sector ___
posesor/posesoare a BI/CI/paşaport/carnet de identitate/legitimaţie provizorie seria_____ nr.___________ , eliberat de _________________
valabil până la data de ________________ declar pe propria răspundere că nu mi-a fost restrânsă, în condiţiile legii, capacitatea de exerciţiu;

IX. adeverinţă medicală din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical;
X .o chitanţă reprezentând taxa judiciară de timbru în valoare de 19 lei (RON) pentru fiecare limbă, pentru care se solicită autorizarea ca interpret şi traducător, în temeiul art. 3 lit. x din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Taxa se achită în contul taxelor judiciare de timbru la unităţile Trezoreriei Statului;
XI. câte un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei pentru fiecare limbă, pentru care se solicită autorizarea ca interpret şi traducător (RON).

Actele de studii prevăzute la pct.I, lit. a, b, c emise de autorităţile competente din străinătate vor fi echivalate sau recunoscute de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a diplomelor obţinute în străinătate.

2. Persoanele autorizate de Ministerul Justiţiei ca traducător şi interpret, în temeiul Legii 178/1997 cu modificările şi completările ulterioare, care îşi schimbă numele prin căsătorie, divorţ sau pe cale administrativă, vor depune, în acest scop următoarele acte :
- cerere adresată ministrului justiţiei, semnată şi datată, prin care solicita schimbarea numelui la care se va anexa :
- autorizaţia de traducător şi interpret în original ;
- copia xerox de pe BI/CI/paşaport, cu noul nume ;
- copia xerox de pe actul doveditor privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, hotărâre de divorţ sau decizie administrativă).

3. Persoanele autorizate de Ministerul Justiţiei ca traducător şi interpret, în temeiul Legii 178/1997 cu modificările şi completările ulterioare, care solicită autorizarea pentru o nouă limbă, vor depune cererea împreună cu toate actele necesare autorizării precum şi autorizaţia eliberată anterior.

4. În vederea eliberării unui duplicat, pe lângă cererea formulată în acest sens (semnată şi datată), solicitantul va depune următoarele acte :

a) în cazul autorizaţiei deteriorate sau pierdute :
- dovada achitării anunţului de declarare a nulităţii autorizaţiei într-un cotidian de largă circulaţie ;
b) în cazul autorizaţiei furate :
- dovada achitării anunţului de declarare a nulităţii autorizaţiei într-un cotidian de largă circulaţie;
- copia certificată pentru conformitate de pe reclamaţia făcută la poliţie.

Cererile prevăzute la pct. 1, 2, 3, 4, împreună cu actele doveditoare se depun la Registratura Ministerului Justiţiei din str. Apolodor nr.17 sector 5 Bucureşti, în timpul programului cu publicul, luni-vineri, între orele 10-15,30 sau prin poştă.

Aşadar, există două condiţii alternative pentru a obţine autorizaţia de traducător: sau a fi licenţiat în limba străină pentru care se doreşte autorizarea, fie atestarea de către Ministerul Culturii şi Cultelor în specialitatea ştiinţe juridice (Atenţie! La Ministerul Culturii şi Cultelor examenul de atestarea ca traducător se poate da pe mai multe specializări, dar numai cel pe specializarea "ştiinţe juridice" permite apoi obţinerea autorizaţiei de la Ministerul Justiţiei!). În cel de al doilea caz, al obţinerii atestatului de la Ministerul Culturii şi Cultelor se susţine un examen la Bucureşti, la sediul din Bucureşti, Str. Calea Dorobanţilor nr. 99 A, sector 1. Pentru acest examen este necesară o înscriere prealabilă. http://www.examentraducator.ro/ este un link unde vă puteţi interesa cu privire la examenul de atestare.

Actele pentru Ministerul Justiţiei se depun la Registratura Ministerului Justiţiei din str. Apolodor nr.17 sector 5 Bucureşti, în timpul programului cu publicul, luni-vineri, între orele 10-15,30 sau prin poştă.

Biroul de traduceri Perfekt Office